Este abia sfârșit
de iunie, însă soarele fierbinte a uscat mult în calea lui; e prea început de
vară ca să vedem câmpul așa de colbăit și uscat, frunzele vestejite și căzute
la pământ, porumbul coșcovit sub arșița dogoritoare.
Cu toții avem
mare nevoie de ploaie, iar singurul în care ne-am putea pune speranța e Dumnezeu;
singurul care le face pe toate.
Oamenii încă știu
în cine să se încreadă și că mare este puterea rugăciunii.
Am imortalizat o
fotografie cu săteni adunați la Sfintele Maslu în câmp; gesturile și atitudinea
lor descriu cel mai clar felul în care sufletul lor apare în fața Celui de Sus.
Tineri în genunchi, bătrâni sprijiniți
în toiag, copii cu picioruțele prăfuite, cățel, imaș larg deschis... toate astea
sub un soare arzător; cam asta înseamnă a te încrede.
Și a plouat.
Azi, adică în ziua următoare, cerul s-a
întunecat, iar din el a căzut ploaie curată, care a adăpat un pic pământul ce
sfârâia a sete.
ÎȚI MULȚUMIM DOAMNE
PENTRU DRAGOSTEA TA CEA MARE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu